Cristi Borcea aruncă bomba: „Spaniolii nu au putere financiară mai mare decât Ionuț Negoiță”. Avertisment pentru noii investitori de la Dinamo | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea, fost finanțator la Dinamo, a vorbit în exclusivitate la ProSport Live despre achiziționarea clubului din „Ștefan cel Mare” de către investitorii spanioli.  

Cristi Borcea aplaudă această schimbare de acționariat la Dinamo, însă atribuie cea mai mare parte a meritelor suporterilor echipei sale de suflet.

„Dacă nu erau suporterii, Dinamo era în moarte clinică”

„Astea sunt zvonuri (n.r. că s-ar afla în spatele spaniolilor). Dacă era să fie, veneam demult, pentru că nu mi-a fost mie frică de responsabilibate, dar nu mă interesează să revin la Dinamo. Am vorbit o singură dată cu Gigi Mulțescu, l-am încurajat și mă bucur că au scăpat. E o tranzacție foarte importantă, dar dacă nu erau suporterii, Dinamo era în moarte clinică”, a spus Cristi Borcea, la ProSport Live.

În ceea ce privește situația stadionului, Cristi Borcea îi avertizează pe spanioli că nu vor putea face performanță alături de Dinamo dacă nu vor avea o arenă nouă.

„Asta e cea mai mare realizare și principalul merit al suporterilor (n.r. despre discuțiile pentru noul stadion din „Ștefan cel Mare”). Sunt demersuri foarte mari pentru realizarea acestui stadion. Fără stadion, este greu ca Dinamo să ajungă să mai facă performanță”, a mai spus Cristi Borcea.

Cristi Borcea: „Ionuț Negoiță e mai potent financiar decât spaniolii”

Cristi Borcea are încredere în noii investitori spanioli, dar crede că Ionuț Negoiță avea o putere financiară mai mare decât aceștia.

„Credeți că spaniolii ar da 4 milioane să îi arunce la gunoi? Eu zic că nu au putere mai mare financiară decât Ionuț Negoiță. El stă foarte bine din punct de vedere financiar, dar omul s-a săturat. Cum am spus că nu mă mai interesează nici pe mine. Imporntant este ce și cât ești dispus să faci”, este de părere Cristi Borcea.

În ceea ce privește posibila revenire a lui Cosmin Contra la Dinamo, Cristi Borcea a spus: „Nu vreau să îmi dau cu părerea, dar Cosmin e unul dintre cei mai buni antrenori din România și a demonstrat-o cât a fost la Dinamo și la echipa națională. Trebuie să își dea cu părerea suporterii și spaniolii”.

 

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×